Fumatul scade capacitatile cognitive legate de gandire si memorie


În urma unui studiu realizat pe o perioadă de 10 ani, la care au luat parte 7000 de persoane, oamenii de știință de la University College din Londra au constatat că fumatul afectează intelectul uman. 
Cercetătorii de la University College din Londra au recurs la un eşantion de 5.000 de bărbaţi şi 2.000 de femei, cu vârsta medie de 56 de ani. Testele au fost desfăşurate în cursul a zece ani, iar rezultatul este că bărbaţii care au fumat pe toată perioada studiului au înregistrat cea mai severă scădere a capacităţilor cognitive - funcţiile intelectuale legate de gândire, memorie, învăţare sau comunicare.

Totodată, bărbaţii care s-au lăsat de fumat cu zece ani înainte de teste prezentau şi ei un risc mai mare de declin cognitiv. În cazul femeilor, însă, nu au fost înregistrate schimbări semnificative, indiferent că acesteau erau fumătoare sau foste fumătoare. Cercetătorii îşi propun să afle motivele pentru care există astfel de diferenţe.
O bună modalitate prin care persoanele se pot lăsa de fumat este mișcarea, potrivit mai multor cercetări realizate în ultimul timp. Prin alergare ne menţinem sănătoşi, prevenim boli, dar şi scăpăm de vicii precum nicotina şi alcoolul.
Alergarea este un aliat desăvârşit în lupta pentru a scăpa de dependenţa de tutun. Orice medic specializat recomandă schimbarea regimului de viaţă a fumătorului.
Specialiștii recomandă activitatea fizică ca soluție atunci când persoana dorește să renunțe la fumat, mai ales că alergatul poate deveni o dependenţă benefică pentru sănătate, valorizatoare, care îţi dă emoţii pozitive şi te ajută să rezişti tentaţiei de a reveni la cea pe care ai înlocuit-o.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu