Miscarea planetelor si corpul uman

Savanți de renume mondial se întreabă dacă viața este un vis. Trăim într-o realitate virtuală? Avem capacitatea de a ne deplasa punctul focal al conștiinței în cadrul vieții noastre interioare, aidoma cursorului pe ecranul unui computer. Drept rezultat, dispunem de libertatea de a alege la ce anume să ne gândim. Dacă nu ar exista acest echilibru perfect între atașarea și detașarea de impulsurile interioare și de percepțiile din lumea exterioară, dumneavoastră, în momentul de față, nu ați avea libertatea de a vă desprinde atenția de la pagina pe care o citiți și de a vă gândi la cu totul altceva.

Și astfel, dacă elementele și condițiile fundamentale ale conștiinței umane nu ar fi caracterizate de acest set excepțional de echilibre și corelații, noi nu am avea libertatea de a gândi și a acționa după bunul plac. Conștiința umană este un miracol. Anticii au fost preocupați să înțeleagă ce este conștiința. Pentru ei istoria, cu întâmplările mitice și supranaturale, era o poveste a modului în care a evoluat conștiința umană. Știința actuală încearcă să impună o imagine îngustă, reductivă a conștiinței, străduindu-se să ne convingă de caracterul ireal al elementelor pe care nu le poate explica.

Din rândul acestora fac parte forța misterioasă a rugăciunii, premonițiile, senzația că ești privit, telepatia, experiențele în afara corpului, coincidențele și alte fenomene pe care știința modernă le înghesuie într-un ungher obscur. Știința refuză să accepte ceea ce experiența umană recunoaște, respectiv, că viața are un sens. Uneori viețile noastre au o semnificație. Ratăm un examen, pierdem locul de muncă, încheiem o relație sentimentală, refuzăm să ne îmbarcăm într-un avion care ulterior se prăbușește. Resimțim în mod acut caracterul fragil al vieții, cât de ușor situația ar fi fost alta, dacă nu ar fi existat un impuls aproape imperceptibil, parcă venit din altă lume.

Se vorbește tot mai des, despre teoria stringurilor, care include toate forțele din natură, combinând legile gravitației cu fizica lumii cuantice. Vom putea corela legile care guvernează obiectele perceptibile cu comportamentul mult diferit al fenomenelor de pe tărâmul subatomic. Această teorie ne va ajuta să înțelegem originile, structura și viitorul cosmosului. Vom cunoaște tot ce există. Trăim într-o lume în care obiectele fizice sunt un etalon al realității. Platon numea ideile lucruri care sunt cu adevărat. În lumea antică, obiectele percepute cu ochiul minții erau considerate realități eterne, de care putem fi siguri, spre deosebire de suprafețele externe, tranzitorii, aflate în afara noastră.
Ceea ce vreau să vă sugerez este următoare idee. Înainte vreme, oamenii nu credeau într-un univers al minții înaintea materiei fiindcă ar fi cântărit atent argumentele filozofice pro și contra și ar fi ajuns la o concluzie rațională, ci pentru că experimentau lumea într-o modalitate de tip minte înaintea materiei.

În vreme ce gândurile noastre sunt palide și obscure, în comparație cu impresiile datorate simțurilor, pentru omul antic situația era exact invers. Pe atunci, oamenii nu aveau un atât de acut simț al obiectelor fizice, acestea nu erau la fel de net definite și diferențiate cum sunt astăzi pentru noi. Dacă vom privi reprezentarea unui copac pe zidurile unui templu antic, vom observa că artistul nu s-a uitat cu atenție cum anume sunt legate ramurile de trunchi.
În lumea antică nimeni nu privea copacii așa cum o facem noi.

În prezent, tindem să gândim reducționist cu privire la propriile noastre gânduri. Adoptăm în general moda intelectuală care consideră ca fiind nimic mai mult decât cuvinte, poate cu o vagă urmă de altceva, de pildă sentimente, imagini și așa mai departe, numai cuvintele în sine având o semnificație reală. Numeroase dimensiuni sunt ascunse de partea nevăzută a tuturor gândurilor, chiar și a celor mai anoste și banale. Înțelepții lumii antice știau cum să lucreze cu asemenea dimensiuni și, în decursul mileniilor, au creat și au rafinat imagini ale căror unic rol era îndeplinirea acestei funcții.

Este important să înțelegem modul particular în care, conform anticilor, ființa umană are anumite afinități cu lumea fizică. Ei credeau că absolut totul în interiorul nostru are un corespondent în natură. Râmele, spre exemplu, au forma intestinelor și procesează materia așa cum o fac intestinele. Plămânii care ne permit să ne deplasăm liber în spațiu, aidoma unei păsări, au formă de pasăre. Plămânii și păsările sunt expresia aceluiași spirit cosmic. Pentru maeștrii inițiați, există o semnificație, privite de sus, organele interne ale corpului omenesc reflectă, în dispunerea lor, sistemul solar.

De asemenea, și mai frapant poate, se crede că formele complexe, simetrice, ale planetelor sunt determinate de traiectoriile stelelor și planetelor în mișcarea lor pe boltă. Anticii susțineau că planeta Saturn, care are o traiectorie ascuțită pe boltă, are un rol important în formarea acelor de conifere. Să fie oare o coincidență faptul că, așa cum a demonstrat-o știința modernă, coniferele conțin cantități neobișnuit de mari de plumb, metalul despre care anticii credeau că este animat interior de planeta Saturn. După părerea strămoșilor noștrii, forma corpului omenesc este în mod similar afectată de tiparele schițate de stele și planete pe bolta cerească. Mișcările planetelor sunt înscrise în corpul uman în curbura coastelor și în forma buclată a nervilor centripitali.