Sfaturi pentru imbunatatirea auzului


O dată cu înaintarea în vârstă, corpul își pierde din capacitățile auzului, mai ales dacă o persoană a trebuit să stea foarte mult timp într-un loc gălăgios, precum munca pe șantier. Așa că, poate deveni dificil, cu timpul, să ai aceleași performanțe ale auzului ca în tinerețe. De altfel, tot mai mulți tineri au probleme legate de auz, din cauza folosirii în exces a căștilor audio sau a mersului foarte des în cluburi, unde muzica se ascultă foarte tare.
Dar, din fericire, pentru cei care își doresc, există exerciții pentru îmbunătățirea auzului. Ceea ce este bine este faptul că cercetătorii au demonstrat că pierderea auzului poate avea ca și cauză dispariția celulelor senzoriale din urechea internă sau încetinirea creierului, care devine incapabil de a procesa părțile de vorbire rapide, mai ales consoanele care sună la fel.

Exerciții pentru îmbunătățirea auzului – nu uitați de un control de rutină când apar problemele de auz

Dacă te confrunți cu o problemă de auz, mai întâi de orice trebuie să verifici dacă urechea este complet curată. Pe parcursul timpul, se pot face depozite cu ceară, chiar dacă obișnuiești să cureți zona des. Așadar, verifică acest lucru, inclusiv la un medic specialist, care poate vedea clar dacă ai un blocaj sever. Apoi, în cazul în care pierderea auzului este asociată cu durere de ureche, este tot un caz pentru medicul specialist. Este posibil să existe o infecție, caz în care ai nevoie urgent de tratament, deoarece o infecție la urechi poate duce cu timpul la pierderea auzului.
De obicei, exercițiile pentru îmbunătățirea auzului presupun ascultarea unor serie de cuvinte și propoziții, cu niveluri diferite de zgomot pe fundal, care trebuie reproduse. Exercițiile durează 1-2 luni pentru ca auzul să se îmbunătățească.
Cercetătorii de la Auditory Neurosceince Laboratory din cadrul Universității Northwestern din Evanston, Illinois sunt de părere că o mare parte a problemelor legate de auz zac în creierul nostru. Așadar, creierul este cel ce trebuie antrenat, mai mult decât urechile. Ei au făcut un experiment, pe 67 de persoane cu vârste cuprinde în 55 și 70 de ani. Jumătate din ei au făcut exerciții de îmbunătățire a auzului cu ajutorul programului auditiv, Brain Fitness.

Exerciții pentru îmbunătățirea auzului – antrenarea auzului cu ajutorul creierului

Rezultatele nu au fost de proporții, însă cei care au urmat antrenamentul, au putut să își amintească și să înțeleagă cu succes în condițiile de ascultare date, cu zgomot pe fundal. Înainte de antrenamente, aceștia nu puteau înțelege cuvintele și propozițiile respective.
După perioada de antrenament, cei care au participat au înțeles cu 20% mai multe cuvinte, au putut procesa cu 15% mai multe părți de limbaj într-un test cronometrat și au avut o creștere de 50% mai mare în viteza neurală. Cei care nu s-au antrenat, nu au arătat nicio îmbunătățire.
Astfel că, cine dorește să-și îmbunătățească auzul trebui să se antreneze folosind cuvinte și propoziții pe un fundal cu zgomot și să se bazeze și pe funcțiile creierului. Important este să nu renunțe așa ușor la exerciții și să persevereze.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu