Filosoful britanic Nick Bostrom a
fost primul om din lume care a declarat public faptul că Universul este
o realitate virtuală creată în urma unui program complex de calculator.
Iniţial, această teoria a fost criticată, pentru ca într-un final NASA
să o susţină necondiţionat.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii
au sesizat că realitatea este relativă şi se poate modifica în funcţie
de numeroşi factori externi. Pornind de la această teorie, filosoful de
origine britanică Nick Bostrom a dezvoltat o teorie a Matrxului sau
chiar una a închisorii digitale.
O specie extraterestră, posibilă
creatoare, ajungând la un nivel tehnologic impresionant a vrut să se
joace de-a Dumnezeu. În acest fel, a fost creat Universul, care nu este
altceva decât o realitate virtuală programată cu ajutorul unui
supercomputer. Această realitate programată se dezvoltă şi există cu
ajutorul unor principii, pe care noi le numim legi fizice.
Omul, parte importantă a creaţiei, a
fost introdus în această realitate pentru a se adapta şi a-şi duce
existenţa. Conform filosofului, omul este parte a experimentului global
şi trebuie să-i ducă viaţa în această realitate digitală crezând că
totul este real, dar în esenţă nimic nu există cu desăvârşire înafară de
câţiva biţi şi un creator care manipulează întreg sistemul.
Iniţial, această ipoteză a fost
criticată şi respinsă de cei mai mulţi dintre specialişti, dar odată cu
evoluţia ştiinţei lucrurile tind să se schimbe. De exemplu, cunoscutul
specialist NASA Rich Terrile crede că teoria lui Bostron poate avea o
bază reală dacă anumite principii ale fizicii cuantice sunt înţelese pe
deplin.
De exemplu, în mecanica cuantică
particulele nu au o stare definită decât atunci când sunt observate, de
parcă cineva le-a creat în aşa fel încât să fie studiate.
Paradoxul lui Fermi
Paradoxul lui Fermi este contradicția
evidentă între probabilitatea de existență în Univers a unor civilizații
extraterestre, probabilitate estimată a fi mică dar reală, și lipsa de
contacte cu astfel de civilizații sau alte dovezi de existență a lor.
Vârsta Universului, uriașă, precum și
numărul enorm de sisteme stelare, sugerează că dacă Pământul ar fi un
model de corpuri cerești cu viață general valabil, atunci viața
extraterestră ar trebui să fie întâlnită în Univers destul de des.
Într-o discuție informală din 1950, renumitul fizician Enrico Fermi a
întrebat: În cazul în care în galaxia noastră (Calea Lactee) există o
multitudine de civilizații extraterestre avansate, atunci de ce nu au
fost văzute dovezi, ca de exemplu nave sau sonde spațiale?
O examinare mai detaliată a
implicațiilor acestei întrebări a început cu o notiță a lui Michael H.
Hart în 1975 Paradoxul acesta este uneori numit și paradoxul Fermi-Hart.
O altă întrebare, strâns legată, se referă la „Marea Tăcere”: zborurile
stelare sunt greu de realizat, dar dacă viața este un fenomen obișnuit
din Univers, atunci de ce până acum nu s-au putut detecta măcar
transmisii radio ale altor civilizații?
Dacă trăim într-o realitate programată
atunci este posibil ca niciodată să nu descoperim civilizaţii
extraterestre. În acelaşi timp, este posibil ca navele extraterestre
care sunt observate de pe Terra să nu fie altceva decât nişte drone de
supraveghere, care interferează în realitatea programată.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu